Dulceata de afine

Pentru ca afinele se afla printre preferatele mele atat pentru gustul lor mirobolant cat si pentru vitaminele si mineralele ce le contin (sunt bogate in acizi organici, minerale precum fier, potasiu, mangan, cupru, sulf, fosfor, zinc si crom, vitamine, taninuri, alcool si ulei esential), am zis ca nu pot sa nu imi fac pentru sufletelul meu cateva borcane de dulceata.

Asa ca am plecat in cautare de afine. Nu, nu in padure ci la piata! Am tot cautat vreo 2 saptamani pentru ca aici (la Kiev), nimeni nu vrea sa vanda berry-uri de orice fel ar fi ele la kg ci numai la pahare din plastic (ca acele pentru bere). Ieri, in final, am gasit la o precupeata afine de padure cu 45 hrivne kg, aproximativ 11.4 ron/kg. Cam scump din punctul meu de vedere dar na, cand te gandesti cat efort depun ca sa le culeaga…Daca nu ai afinul tau in curte, platesti. Oricum ar fi, platesti mult mai putin decat ai cumpara un borcan de dulceata de la hipermarket.

Ca si sfat: daca va duceti la piata dupa fructe extrem de perisabile, luati-va de acasa o caserola destul de incapatoare, cu capac, astfel incat fructele sa stea bine si sa nu se striveasca. Eu am patit-o in urma cu ceva ani cand am cumparat capsuni si am ajuns acasa cu o pasta oribila ce deja fermentase in punga.

Si pentru ca am terminat cu introducerea, sa trecem la treaba:

DSC_2776

Timp de pregatire: 24:00 ore

Timp de gatire: 01:00 ore

Timp total: 25:00 ore

Numar de portii: depinde de gramajul borcanului

Dificultate: usor

Ingrediente:

1 kg. afine

500 gr. zahar

zeama de la 1/2 lamaie

Dupa ce ajungeti cu afinele acasa sau le culegeti din propria gradina, acestea se pun intr-o strecuratoare destul de incapatoare si se spala sub jet de apa rece in mai multe ape. Se lasa la scurs si se adauga zaharul. Se pun la loc racoros pentru 24 de ore, amestecand din cand in cand foarte usor ca sa nu se striveasca fructele.

DSC_2754

Cand afinele au lasat destul sirop, se pun intr-o cratita de inox sau orice alta suprafata neaderabila, si se lasa la foc mare pana cand incep sa se agite si sa faca spuma.

DSC_2758

Se reduce focul la jumatate si, cu o lingura de metal, incercam sa strangem cat mai bine spuma care se formeaza. Pentru a va fi mai usor, puneti un vas cu apa si scufundati lingura cu spuma ori de cate ori e necesar.

DSC_2757

In felul acesta nici nu mai faceti mizerie pe tot aragazul si nici nu va straduiti sa scapati de spuma. Daca pe peretii oalei s-a format un strat cu aceeasi nesuferita spuma, inmuiati cateva servetele de bucatarie si stergeti bine, FARA SA VA ARDETI, marginile acesteia.

Adaugati zeama de lamaie, amestecati usor si tineti dulceata sub supraveghere.

Intre timp, dupa ce ati spalat bine borcanele, puneti-le in cuptor pentru sterilizat, unde le lasati cca. 25 de minute. Dupa care, deschideti putin usa cuptorului pentru a se raci usor.

DSC_2756

Dupa cca. 45 de minute de la fierbere, incercati dulceata. Nu o lasati foarte mult timp, chiar daca pare lichida deoarece afinele au destula pectina cat sa va faca dulceata din borcan un fel de smoala pe care sa nu o mai scoateti in nici un fel 🙂 (Va spune asta Stan Patitul…)

Nivelul de fierbere se stabileste ca si la celelalte dulceturi:

1. Se pune o lingura de dulceata pe o farfurie si se baga in conglator pentru 5 minute. Daca tragem cu degetul pe mijlocul dulcetii si aceasta nu se apropie repede, atunci e gata.

2. Tinem o farfurie pentru 10 minute in congelator, o scoatem si punem o lingura cu dulceata. Daca dulceata nu curge, atunci e gata.

Oricum ati face, aveti grija sa nu va pacaleasca. De altfel, o sa observati cum ramane pe lingura: fixata, ca si cand ar avea gelatina.

Cand hotarati ca este gata, puneti-o cu atentie in borcane si bucurati-va de gustul minunat! Eu, in afara de clasicul unt cu paine,  o mai folosesc si pentru cheesecakeuri sau alte bunatati cu fructe.

DSC_2761

In acelasi fel se prepara si duceata din fructe de soc. Sper sa reusesc sa fac anul acesta si revin cu fotografii.

Sa aveti pofta!

Georgia sau tara care mi-a schimbat viata 1

198414_10150113281838718_2602164_n Cand am aflat ca vom merge la Tbilisi, in Georgia, am fost extrem de dezamagita. Pentru mine, Georgia, era un fel de Gagauzia, o tara unde lumea mergea cu pusca la spinare si unde puteam oricand sa mor. Pentru mine, georgienii erau oamenii  despre care tata spunea stand la masa si bandu-si cafea de dimineata (in timpul scurtului razboi din august 2008) ca sunt nebuni. Nebuni pentru curajul lor, evident. Nimic mai gresit! Aventura noastra a inceput, practic, cand am coborat din avion, pe aeroportul din Riga, biletul fiind pe ruta Bucuresti-Riga-Tbilisi. Ciudat, dar asa a fost cursa.  Cand am plecat din Bucuresti, temperatura era nici mai mult, nici mai putin decat 35 de grade in iunie. Odata ajunsi la Riga, am constatat ca eram singurii oameni de acolo care nu aveam cizme, geci, fulare la gat si caciuli pe cap . Am tremurat cca. 4 ore pana la urmatoarea cursa intr-un frig ingrozitor si sub privirile mirate ale celorlalti pasageri. La Riga burnita si nu erau mai mult de 5 grade. Si ca sa ma simt la fel de rece si pe interior, cat am stat acolo am consumat numai suc de fructe cu gheata pisata pentru ca altceva in afara de asta si cafea nu aveau! 😀 Cursa care s-a dovedit un cosmar intrucat avionul era ultra plin, copiii plangeau isteric iar din gentile ca niste papornite numai rate sau  gaste nu ieseau. Dupa atata tremurat, am coborat in sfarsit din avion, unde stupoare: la orele 3 dimineata erau 30 de grade! Dupa o alergare nebuna cu masina prin Tbilisi, am ajuns in sfarsit, la locul de cazare. Mi-a placut de la inceput asezarea orasului – pe valea raului Kura , dealurile care stapanesc valea si, totodata, statuia metalica a Mamei Georgia, statuie ridicata pe muntele Sololaki unde, acum, se poate ajunge cu noul funicular. Dar ce mi-a placut cel mai tare, au fost luminile colorate ale balcoanelor. DSC_3667 DSC_3663 DSC_3652 DSC_3646 Unde se afla Georgia? In Caucaz- Eurasia si le place sa-si spuna “perla Caucazului” iar dupa parerea mea, pot sa va spun ca exact asa este.  Totodata le mai place sa spuna ca Georgia ar fi balconul Europei si cum balconul este, practic, cea mai frumoasa zona a unei case, nu am cum sa ii contrazic. Raul Kura, cel ce taie orasul fix pe din doua, are lungimea de 1364 km. Numele l-a primit bineinteles de la turci pentru ca isi are izvorul in Turcia- provincia Kars si inseamna “domol”. Traverseaza Georgia si Azerbaidjan si se varsa in Marea Caspica. Acum nu stiu cat de domol este pentru ca, sincer, eu nu l-am vazut niciodata linistit, ba dimpotriva, mai tot timpul agitat, plin de aluviuni, ba chiar iesit din matca si innecand cateva familii. Voi mai scrie despre acest rau in postarile urmatoare. 🙂 Ce m-a socat din prima la Georgia? Limba si scrierea. Era ceva ce nu mai vazusem si nu mai auzisem vreodata. Scrierea e cam asa: ქართულიენა (alfabetul are 33 de litere dar nu exista litera mare sau mica cum nu exista nici feminin sau  masculin ci doar neutru)  iar vorbirea nu v-o pot reda dar, daca aveti curiozitatea, puteti cauta pe youtube filmulete.  Ce tin sa precizez inca de la inceput este ca numele capitalei, Tbilisi, se citeste exact asa cum se scrie, cu tendinta de a “inghiti” litera b si nu Tibilisi cum mai aud pe la televizor. Tbilisi este capitala Georgiei si numara cca. 1.5 milioane locuitori. Este cel mai mare oras din Georgia si a fost botezat astfel de turci, bineinteles.  Tbilisi inseamna orasul cald. Fix in central orasului se afla apele sulfuroase termale si cele mai frumoase bai termale pe care le-am vazut pana acum, construite tot de turci. Exista chiar o legenda care spune ca regele Vahtang Gorgasali, intemeietorul Georgiei, aflat la vanatoare si-a trimis soimul in recunoastere . Vazand ca nu se mai intoarce, a plecat in cautarea lui insa, din pacate, acesta era deja bine fiert (numai bun pentru o supa) in apele termale. Motiv pentru care, regele s-a gandit ca mai bine muta capitala de la Mtskheta la Tbilisi. Ma gandesc ca nu a facut-o gandindu-se la consumul de apa calda si la factura, implicit. 😀 Nu o sa va povestesc despre munca, casa etc ci doresc sa impart cu voi cateva impresii despre aceasta frumoasa tara cu oameni minuntati si primitori. Am spus la inceput ca Georgia este tara care mi-a schimbat viata. Da, chiar asa cred pentru ca pana sa ajungem acolo (eu si sotul meu), eram fetita mamei, cea care venea de la serviciu, se aseza la masa, manca si nici macar nu spala vasele pentru ca era obosita si, pentru ca “isi strica ungiile”. Nu am fost niciodata crescuta sub un glob de cristal dar, dupa ce mama s-a pensionat, eram protejata casei. Am fost nevoita sa fac totul singura, ajutata de sot, bineinteles dar…de cele mai multe ori singura si pentru ca nu avea cine sa imi gateasca sau sa imi spele vasele, a trebuit sa imi reimprospatez cnostintele si sa adaug si altele noi. Acolo am facut pentru prima data cozonaci, am decorat un tort, am infiat doua animalute si am incercat sa trecem peste toate impreuna. Acolo am ras cu pofta, am plans, mi-am dezvoltat rezistenta la frustrare si am experimentat o multime de lucruri noi despre care o sa va vorbesc in postarile urmatoare. 🙂

Focaccia sau painea italiana umpluta cu orice

 

Dupa cum spune si wikipedia, focaccia este o paine italiana cu muuult ulei de masline, mirodenii si orice umplutura doreste mancaciosul din tine. Deosebirea intre foaia de pizza si focaccia este ca la prima nu se pune atat de mult ulei de masline si, totodata, aceasta se intinde in foaie subtire pe cand, la cea de-a doua, se adauga ulei de masline din belsug iar la final trebuie sa arate ca o paine.

Astfel ca, ori de cate ori nu am chef sa gatesc ceva mai complicat, imi e dor de ceva crocant,  umplutura gustoasa si ceva mai multe calorii sau pur si simplu asta doreste sotul meu, pregatesc delicioasa focaccia. La fel ca si astazi. 🙂

Trebuie mentionat si aici ca este o reteta foarte usoara care nu da gres niciodata.

DSC_1911

Timp de pregatire: 01:00 ore

Timp de gatire: 01:00 ore

Timp total: 01:00 ore

Numar de portii: 2 sau 4

Dificultate: usor

Ingrediente:

500 gr. faina alba

400 ml. apa calduta din care: 50 ml se amesteca cu drojdia iar resul de 350 de adauga in timpul framantarii

25 grame drojdie proaspata sau 1 plic uscata (Dr. Oetker)

1 lingurita sare

Busuioc

Rozmarin

Negrilica (susan negru)

Rosii

Mult ulei de masline(cca. 75 ml)

DSC_1887

Faina se cerne in vasul in care urmeaza sa framantam coca. Drojdia se dizolva in 50 ml. apa calduta si se toarna peste faina. Dupa maxim 10 minute, adaugam restul de apa (350 ml) putin cate putin, sarea si amestecam cu o lingura de lemn, cu mana sau cu robotul pana se formeaza o coca foarte lipicioasa. Aceasta nu formeaza o bila ca la cea de paine, de ex., ci trebuie luata de pe margini si dezlipita de pe maini cu ulei de masline. Odata framantata, o acoperim cu un prosop si asteptam 30 de minute pana cand isi dubleaza volumul. Tot in acelasi timp, dam drumul al cuptor la foc maxim.

 

DSC_1888

DSC_1889

Intre timp pregatim umplutura care poate fi orice va doriti. Eu, de data aceasta, am folosit: cascaval, ceapa, rosii, masline si salam uscat dar, de multe ori, improvizez cu ce am (inclusiv peste din conserva).

DSC_1892

Vasul in care se coace se unge cu ulei de masline, mainile se ung si ele si punem o parte din coca intinzand bine cu mainile. Umplem apoi restul de coca se intinde la fel. La final, se fac mici adancituri cu degetele, se toarna putin ulei de masline, se adauga sare si, in cazul meu, negrilica. In acest caz am pus coca in doua vase de ceramica pentru ca nu am unul destul de mare.

DSC_1895DSC_1898

 

Vasul/vasele se baga la cuptor la foc mediu pana cand capata o culoare usor bronzata. Nu e cazul sa faceti testul cu scobitoarea, ea se coace uniform si fara probleme in maxim 30 de minute.

Se serveste calda, eventual acompaniata de o bere dar este la fel de buna si rece.

DSC_1903

Sa aveti pofta!

 

 

 

Tarta cu capsuni sau orice alt fruct

Pentru ca atat mie cat si familiei mele ne plac dulciurile facute in casa, evit pe cat posibil achizitionarea lor de la cofetarie. Nu cred ca mai este necesar sa spun si de ce. E-uri, adaosuri fara sens si asa mai departe. Astfel ca, intotdeauna am cochetat cu bucataria. Si pentru ca imi si iese ceea ce fac, multi dintre prietenii mei, mi-au sugerat ca ar trebui sa le si public cumva. De mentionat aici ca nu eu am inventat  vreuna  una dintre retete, imi aduc aportul intr-un fel sau altul modificand retete gasite pe internet, in carti de specialitate si, de ce nu, in retetele primite de la cunoscuti.

Deci…sa se inteleaga: nu am pretentia ca as fi inventat eu apa calda si mersul pe jos. 🙂

Intrucat suntem in sezonul nebun al fructelor, nu puteam sa ratez sa nu coc ceva, si anume preferata mea: tarta. De fapt, am copt doua pentru ca una nu ajunge niciodata.

Nu trebuie sa fii Gordon Ramsay ca sa faci pentru tine, copilul tau si familia ta o tarta delicioasa, sanatoasa si, pe deasupra,  plina de vitamine. De mentionat ca aceasta este o reteta pentru incepatori, deci, oricine o poate face, inclusiv prietena mea Cristina care crede ca, pentru a intra in bucatarie, trebuie sa ai lucrare de doctorat! :))

DSC_1846

 

Asadar, sa purcedem:

Timp de pregatire: 04:00 ore

Timp de gatire: 00:30 ore

Timp total: 04:30 ore

Numar de portii: 6 sau 8

Dificultate: usor

Ingrediente blat:

3 oua mari

90 grame de faina

20 ml. apa rece – ca sa fie foarte rece, adaugati un cub de gheata. Se intelege ca acesta trebuie scos inainte sa turnati apa in compozitie
2.5 linguri zahar

1.5 linguri ulei

2 plicuri zahar vanilinat

esenta de vanilie

coaja de la o lamaie (optional)

un praf de sare

1/4 (un sfert) lingurita praf de copt.

Ouale (fara sa se separe) se bat impreuna cu zaharul si zaharul vanilinat pentru cca. 5 minute. Se adauga apa rece, uleiul, esenta de vanilie, coaja de lamaie, sarea si se amesteca bine cu mixerul. Se adauga faina si praful de copt, nedizolvat. Se amesteca pana cand obtinem o compozitie ca de pandispan:

DSC_1832

Se unge o tava pentru tarta cu ulei, se tapeteaza cu faina si se introduce la cuptor pentru maxim 15 minute.

DSC_1833

Blatul se tine la cuptor, la foc mediu spre mare pana capata o culoare aurie, trece testul scobitorii si/sau incepe sa se desprinda un pic de pe margini. Verificati blatul la cca. 7 minute dupa ce l-ati introdus la cuptor! Acesta se scoate pe o farfurie sau un platou, se rastoarna ca in imaginea de mai jos si il lasati sa se raceasca la temperatura camerei:

DSC_1837

Intre timp, pregatim crema de patiserie sau crema pasticcera sau crema de vanilie (tot aceeasi e) 🙂 :

2 oua

4 linguri zahar

450 ml. lapte

30 gr. amidon de porumb (Atentie: Nu folositi amidon din cartof! Acesta nu va ingosa niciodata o crema!)

2 plicuri zahar vanilinat

esenta de vanile

un praf de sare.

Laptele se pune la fiert cu praful de sare intr-un vas care nu lipeste. De obicei eu folosesc o oala de tuci, neaderenta. Ouale se bat, fara sa se separe, cu zaharul si zaharul vanilinat pana cand acesta se topeste. Se adauga amidonul de porumb si se amesteca foarte bine cu mixerul.

Cand laptele a fiert bine, se adauga in fir crema obtinuta din oua si se amesteca energic ca sa nu se prinda de vas. Atentie: laptele are tendinta sa se umfle, astfel ca trebuie amestecat bine si cu grija sa nu va opariti! Vasul trebuie avut tot timpul sub observatie, se amesteca bine compozitia iar cand aceasta s-a legat destul de bine cat sa stea in lingura, opriti focul si lasati-o sa se raceasca pentru putin timp  la temperatura camerei. Daca preferati, adaugati o lingura de unt si amestecati. Untul ii da un luciu frumos si un gust mai fin. Cand crema s-a mai racorit, adaugati esenta de vanilie si/sau esenta de lamaie. Personal, pun si esenta de lamaie, imi place mai mult gustul.

Crema trebuie sa arate asa:

DSC_1838

Adaugati crema peste blat, niveland frumos.

Pentru decor: 

Aveti nevoie de:

400-500 grame fructe (capsuni, fructe de padure, mure, zmeura, dude, caise, piersici sau orice altceva doriti) spalate, curatate si feliate.

1 plic Tort Gelle – rosu sau incolor, in fuctie de fructele pe care le puneti pe tarta

frisca – optional.

Decorati cum doriti, cum va pricepeti sau dupa imaginatie. Gustul va fi acelasi: MINUNAT! 🙂

Lasati la frigider pentru cca. 04.00 ore (daca aveti rabdare) si bucurati-va de simfonia de gust si culoare! Pofta buna! 🙂

DSC_1844DSC_1884

 

 

 

 

Puf – sau cum sa te indragostesti pentru toata viata de un homeless

Numele meu e Puf, fost Vasile…si as vrea sa va spun povestea mea.

Stiu ca traim intr-o lume in continua miscare (mami meu adoptiv asa spune), ca lumea alearga si, uneori, nu are timp pentru noi, animalutele mici ce traim pe strada, dar, cei ce avem un pic de noroc, cu ajutorul acestora, reusim sa ne schimbam viata si, de ce nu, sa le-o schimbam si pe a lor.
Exact nu stiu in ce luna a anului 2010 m-am nascut (cred ca prin iulie) dar stiu ca traiam pe una din strazile orasului Tbilisi. Mami meu ne lua in fiecare zi, pe mine si fratii mei si ne lasa la usa a doi straini, doar doar se indurau sa ne dea ceva de mancare. In primele zile eram timid, normal…oricum nu intelegeam eu ce spun ei. Mancam repede si o zbughiam prin curtile parasite de pe strada aceea luuuunga, plina de masini care oricand ne puteau face una cu asfaltul. Mami era foarte slaba, bolnava tare, plina de bube. Bube cu care m-am “pricopsit” si eu…Tipul blond care iesea la usa si ne dadea papa bun, ulterior devenit tatal meu, ma tot mangaia, asa plin de bube cum eram si a incercat sa ma bage, in prima faza, in garaj dar am reusit sa fug prin gaura de aerisiere, pana intr-o zi cand mami meu a disparut…a disparut de tot. Am strigat-o, am plans si nimic. L-am auzit pe tati ca de fapt, murise in scutul masinii nou noute a vecinului – un jeep a-ntaia. Eh…sa fie primit ca doar na…pentru noi nu avea un loc sau un pic de laptic!

In cele din urma, vazand ca sunt singur si bolnav m-am hotarat sa fiu cuminte si sa fac frumos. Frumos nu prea puteam face ca eram mic, urat, pricajit, slab ca naiba si mai aveam si bubele alea din care, de atata scarpinat curgea sange dar…macar nu zgariam, nu scuipam si incercam sa ii determin sa imi dea ceva bun de mancare. Sotia blondului, mama mea adoptiva, in prima faza nici nu a vrut sa auda de animal in casa dar incet incet am convins-o si m-a lasat in garaj unde mi-au amenajat un cos frumos si imi dadeau mancarica buna. Macar aveam CASA MEA si FAMILIA MEA! M-au botezat Vasile (la insistentele unui domn de acolo), nume care sincer, nu imi placea. A doua zi a inceput lungul si anevoiosul drum al recuperarii mele. Pentru ca eram slab dezvoltat, doctorita a zis ca sunt fetita si atunci mi-au schimbat numele in Puf…mai bine, ca oricum nu imi placea Vasile…nu m-ar fi reprezentat acum, cand sunt un asa domn blanos. Cu timpul, insa, am revenit la drepturile mele de mascul.
Am inghitit zeci de hapuri, am facut tot atatea injectii si m-au alifiat mai ceva ca la spa…in cele din urma, dupa muuulte vizite la medic am iesit cu drag in cartier. Fratii mei, cu care ma vedeam zilnic veneau tot timpul pe garduri si furau mancarea familiei de pe masa pana cand…tati a hotarat sa aduca un caine!!! Un caine pe proprietatea mea! In curtea mea, in viata mea! Am incercat sa impresionez cumva dar nu am reusit si pentru ca ei o iubeau la fel de mult mi-am zis ca mai bine mi-o fac prietena ca oricum, alta solutie nu aveam. Imi petreceam zilele cu ea, dormeam cu ea, am fost cei mai buni prieteni. Apoi mi-a venit asa un chef de viata nebun, mi-am dorit sa cunosc cat mai multe fete si am uitat sa mai vin acasa. 5 zile! Cand m-am intors slab, pricajit si plin de rani, nu stiu din ce cauza, m-au pus in cusca si m-au dus iar la medic unde mi-au taiat cele mai de pret bijuterii ale mele. Toate ar fi fost extraordinare daca eu, disperatul de curatenie, nu m-as fi apucat sa ma spal, apoi sa ma ling si in cele din urma sa ma rod unde fusesem taiat si cusut…lucru care a dus la otravire, ars limba si trahee si infectie acuta in numai 8 ore…A urmat un nou drum anevoios de vindecare, de data aceasta 2 luni de zile, zi de zi, mergeam la doctoreasa unde primeam injectii, spalaturi si alte asemenea tratamente costisitoare caci in tara mea (Georgia), se considera un lux sa ai animale de companie. Cu mancarea a fost mai greu ca mami trebuia sa imi fiarba peste pe care il blenduia si mi-l administra cu seringa ca eu nu puteam manca absolut nimic. Am pierdut eu vreo 2 vieti, dar, Slava Domnului, m-am facut baiat frumos si cu ocazia asta, nu mai mergeam sa dorm in garaj ci chiar in mijlocul patului din camera de zi. Duceam o viata de huzur, cu tot ce imi doream: dragoste, joaca, spatiu muuult in casa si in curte, pomi, garduri, fluturi, albine si flori, preferatele mele pe care si acum ador sa le miros.

Pana cand…ceva se intampla: am mers iarasi la medic, ne-au luat sange pe care l-au trimis in Romania prin curier rapid ca sa faca analiza de titrare anticorpi ca, cica, nu puteam sa intram in tara UE fara hartiile alea pe care mami le-a primit pe mail….faceau bagaje, se agitau, strangeau cutii multe pe care le umpleau, imi luasera toate jucarioarele si le pusesera in cutiile lor…apoi, de teama sa nu fug, mami m-a inchis in casa. Geaba am strigat, am miorlait din toti rarunchii, nimeni nu se indura de mine. Insa in miez de noapte, atat eu cat si sora mea, ne-am trezit inchisi fedeles, urcati in masini, controlati mai ceva ca la trupele antitero si apoi , dupa ce ai nostri au platit multi, foarte multi bani (mai ales pe sor-mea ca ea e mare si grasa chiar daca nu e de rasa ci doar o curcitura mai rasata, oricum…nu se compara cu mine  ), ne-au urcat intr-o cutie zburatoare unde mi s-a facut rau… Dupa 12 ore de chin, am aterizat in tara voastra, Romania in orasul Bucuresti unde am fost dus intr-o cladire cum nu mai vazusem, inalta de 10 etaje. O maaare problema pentru mine, care am fost obisnuit la curte. Mama mamicii mele, adica mamaia, o tipa destul de fitzoasa care invoca nu stiu ce alergii la blanita mea fina, a facut oaresce figuri la inceput insa, cu timpul s-a obisnuit. Aaa…da’ sa nu va zic de tataie (Dumnezeu sa-l odihneasca!) care refuza ideea de animal in casa si spunea mereu “nu am ajuns eu la 60 de ani sa curat rahat de pisica!”, era primul care fugea cu lopetica sa imi goleasca toaleta. 😦  Acum, traim impreuna fericiti, ne jucam, ador sa le fac freza (da, ii spal si pe ei cum ma spal pe mine), toata familia imi face poftele si toata casa e a mea. E adevarat ca si eu sunt cumintel…nu ma agat de nimic, nu imi ascut ghearele decat la locusorul meu, nu fac mizerie, nu mananc plante. Nici nu as putea pentru ca imi place sa stau sub glasterele pline de flori si sa le miros.

Cateodata mai fac si pe medicul de familie (lucru care lu’ mamaia i se pare nemaipomenit) cand ii apuca cate o criza de reumatism sau mai stiu eu ce boala.  Si sa nu uit sa va zic si de sor-mea, Lola: ea e stapana pe 1500 de metri, la tara la bunica lu’ mami. Sincer, o invidiez ca poate sa fie libera cand vrea, nu o pazeste nimeni ca ar putea sari de la balcon sau sa i se intample ceva rau dar pe de alta parte stiu ca sufera ca nu e cu noi. Mami are grija de ea si merge mereu sa o viziteze si sa ii duca mancarica. Cateodata ma ia si pe mine dar sincer, nu imi place sa vad cum o dragalesc…ba chiar ma enerveaza. Ultima data am stat suparat 2 saptamani, am facut pe inabordabilul si ce credeti? M-au dus la medic! Pai de asta aveam eu nevoie? Aveam nevoie sa stiu ca sunt UNICUL! Poate cand ne vom muta la noua casuta o sa fim mai multi, daca vrea Doamne Doamne (mami asa zice) dar pana atunci, prefer sa fiu singur! Ma rog, fie, …si cu Lolix, dragostea lui tati… 😛

Deocamdata, din nou, ma bucur singur de toata atentia. Slava Cerului!

PS: Voi reveni cu alte vesti. 😉

942924_597113343656240_1551272063_n

_DSC6287

Revenire

Aceasta se vrea prima mea postare pe acest bolg. L-am inceput undeva la inceputul lunii noiembrie 2013, insa, sfarsitul aceleasi luni a adus cu sine, poate cea mai mare tragedie din viata mea de pana acum. L-am abandonat pentru 6 luni, cum de altfel am abandonat multe altele in viata mea, inclusiv pe mine. Dar cred ca a venit timpul sa ma ridic, sa merg mai departe pentru ca, sper, am viata inainte, un sot care ma iubeste, oameni care ma apreciaza si pentru care conteaza parerea mea.

Din martie pana acum am incercat sa tin pasul cu colegele mele, sa ies la plimbare, sa redecoram gradina si balconul, sa plantam flori, sa ne facem vietile si asa monotone, cat de cat mai frumoase.

Am incercat sa citesc, sa gatesc, sa fac orice imi tine mintea ocupata.

Nu credeam ca voi spune vreodata ca imi este dor de perioada Tbilisi- Georgia, perioada de foc continuu pentru mine unde munca, nervii, stresul si weekend-urile extrem de calduroase isi aveau totusi, rostul lor. 🙂 Era chiar placut ca la sfarsit de saptamana sa merg la baile sulfuroase, bai construite de turci, si sa platesc ca sa iau o bataie buna, deconectanta si cu urmari benefice asupra sanatatii. 🙂 O sa va povestesc mai multe zilele urmatoare. 🙂

Pana una alta, sper ca nu voi primi prea multe critici si, mai sper, ca va vor placea articolasele mele. 🙂 Continue reading

Cine sunt si ce vreau?

Pai e simplu: Catalina e aici. Pentru ea, pentru cei ce o cunosc si pentru cei ce vor sa o cunoasca. Ce vreau? Sa imi umplu timpul gol pe care il am…ohooo…si cat am! … sa impartasesc cu voi experientele mele de viata (destule, pana la aproape 37 de ani), sa va povestesc despre una sau alta, sa va arat ce mai gatesc si cum ma omoara talentul, sa am cu cine schimba o vorba la o cafea si o tigara.  🙂

Totodata, ma vad obligata sa spun ca acesta nu se vrea un blog educational,  filosofic sau culinar ci un blog in stilul meu. CU DE TOATE! Exact asa cum sunt si eu: complexa, exploziva, cu bucurii si tristeti, cu stari de fericire maxima si crize de isterie.

Acestea fiind spuse, va astept la discutii! 🙂

DSC_9866