Dulceata de afine

Pentru ca afinele se afla printre preferatele mele atat pentru gustul lor mirobolant cat si pentru vitaminele si mineralele ce le contin (sunt bogate in acizi organici, minerale precum fier, potasiu, mangan, cupru, sulf, fosfor, zinc si crom, vitamine, taninuri, alcool si ulei esential), am zis ca nu pot sa nu imi fac pentru sufletelul meu cateva borcane de dulceata.

Asa ca am plecat in cautare de afine. Nu, nu in padure ci la piata! Am tot cautat vreo 2 saptamani pentru ca aici (la Kiev), nimeni nu vrea sa vanda berry-uri de orice fel ar fi ele la kg ci numai la pahare din plastic (ca acele pentru bere). Ieri, in final, am gasit la o precupeata afine de padure cu 45 hrivne kg, aproximativ 11.4 ron/kg. Cam scump din punctul meu de vedere dar na, cand te gandesti cat efort depun ca sa le culeaga…Daca nu ai afinul tau in curte, platesti. Oricum ar fi, platesti mult mai putin decat ai cumpara un borcan de dulceata de la hipermarket.

Ca si sfat: daca va duceti la piata dupa fructe extrem de perisabile, luati-va de acasa o caserola destul de incapatoare, cu capac, astfel incat fructele sa stea bine si sa nu se striveasca. Eu am patit-o in urma cu ceva ani cand am cumparat capsuni si am ajuns acasa cu o pasta oribila ce deja fermentase in punga.

Si pentru ca am terminat cu introducerea, sa trecem la treaba:

DSC_2776

Timp de pregatire: 24:00 ore

Timp de gatire: 01:00 ore

Timp total: 25:00 ore

Numar de portii: depinde de gramajul borcanului

Dificultate: usor

Ingrediente:

1 kg. afine

500 gr. zahar

zeama de la 1/2 lamaie

Dupa ce ajungeti cu afinele acasa sau le culegeti din propria gradina, acestea se pun intr-o strecuratoare destul de incapatoare si se spala sub jet de apa rece in mai multe ape. Se lasa la scurs si se adauga zaharul. Se pun la loc racoros pentru 24 de ore, amestecand din cand in cand foarte usor ca sa nu se striveasca fructele.

DSC_2754

Cand afinele au lasat destul sirop, se pun intr-o cratita de inox sau orice alta suprafata neaderabila, si se lasa la foc mare pana cand incep sa se agite si sa faca spuma.

DSC_2758

Se reduce focul la jumatate si, cu o lingura de metal, incercam sa strangem cat mai bine spuma care se formeaza. Pentru a va fi mai usor, puneti un vas cu apa si scufundati lingura cu spuma ori de cate ori e necesar.

DSC_2757

In felul acesta nici nu mai faceti mizerie pe tot aragazul si nici nu va straduiti sa scapati de spuma. Daca pe peretii oalei s-a format un strat cu aceeasi nesuferita spuma, inmuiati cateva servetele de bucatarie si stergeti bine, FARA SA VA ARDETI, marginile acesteia.

Adaugati zeama de lamaie, amestecati usor si tineti dulceata sub supraveghere.

Intre timp, dupa ce ati spalat bine borcanele, puneti-le in cuptor pentru sterilizat, unde le lasati cca. 25 de minute. Dupa care, deschideti putin usa cuptorului pentru a se raci usor.

DSC_2756

Dupa cca. 45 de minute de la fierbere, incercati dulceata. Nu o lasati foarte mult timp, chiar daca pare lichida deoarece afinele au destula pectina cat sa va faca dulceata din borcan un fel de smoala pe care sa nu o mai scoateti in nici un fel 🙂 (Va spune asta Stan Patitul…)

Nivelul de fierbere se stabileste ca si la celelalte dulceturi:

1. Se pune o lingura de dulceata pe o farfurie si se baga in conglator pentru 5 minute. Daca tragem cu degetul pe mijlocul dulcetii si aceasta nu se apropie repede, atunci e gata.

2. Tinem o farfurie pentru 10 minute in congelator, o scoatem si punem o lingura cu dulceata. Daca dulceata nu curge, atunci e gata.

Oricum ati face, aveti grija sa nu va pacaleasca. De altfel, o sa observati cum ramane pe lingura: fixata, ca si cand ar avea gelatina.

Cand hotarati ca este gata, puneti-o cu atentie in borcane si bucurati-va de gustul minunat! Eu, in afara de clasicul unt cu paine,  o mai folosesc si pentru cheesecakeuri sau alte bunatati cu fructe.

DSC_2761

In acelasi fel se prepara si duceata din fructe de soc. Sper sa reusesc sa fac anul acesta si revin cu fotografii.

Sa aveti pofta!

Advertisements

Focaccia sau painea italiana umpluta cu orice

 

Dupa cum spune si wikipedia, focaccia este o paine italiana cu muuult ulei de masline, mirodenii si orice umplutura doreste mancaciosul din tine. Deosebirea intre foaia de pizza si focaccia este ca la prima nu se pune atat de mult ulei de masline si, totodata, aceasta se intinde in foaie subtire pe cand, la cea de-a doua, se adauga ulei de masline din belsug iar la final trebuie sa arate ca o paine.

Astfel ca, ori de cate ori nu am chef sa gatesc ceva mai complicat, imi e dor de ceva crocant,  umplutura gustoasa si ceva mai multe calorii sau pur si simplu asta doreste sotul meu, pregatesc delicioasa focaccia. La fel ca si astazi. 🙂

Trebuie mentionat si aici ca este o reteta foarte usoara care nu da gres niciodata.

DSC_1911

Timp de pregatire: 01:00 ore

Timp de gatire: 01:00 ore

Timp total: 01:00 ore

Numar de portii: 2 sau 4

Dificultate: usor

Ingrediente:

500 gr. faina alba

400 ml. apa calduta din care: 50 ml se amesteca cu drojdia iar resul de 350 de adauga in timpul framantarii

25 grame drojdie proaspata sau 1 plic uscata (Dr. Oetker)

1 lingurita sare

Busuioc

Rozmarin

Negrilica (susan negru)

Rosii

Mult ulei de masline(cca. 75 ml)

DSC_1887

Faina se cerne in vasul in care urmeaza sa framantam coca. Drojdia se dizolva in 50 ml. apa calduta si se toarna peste faina. Dupa maxim 10 minute, adaugam restul de apa (350 ml) putin cate putin, sarea si amestecam cu o lingura de lemn, cu mana sau cu robotul pana se formeaza o coca foarte lipicioasa. Aceasta nu formeaza o bila ca la cea de paine, de ex., ci trebuie luata de pe margini si dezlipita de pe maini cu ulei de masline. Odata framantata, o acoperim cu un prosop si asteptam 30 de minute pana cand isi dubleaza volumul. Tot in acelasi timp, dam drumul al cuptor la foc maxim.

 

DSC_1888

DSC_1889

Intre timp pregatim umplutura care poate fi orice va doriti. Eu, de data aceasta, am folosit: cascaval, ceapa, rosii, masline si salam uscat dar, de multe ori, improvizez cu ce am (inclusiv peste din conserva).

DSC_1892

Vasul in care se coace se unge cu ulei de masline, mainile se ung si ele si punem o parte din coca intinzand bine cu mainile. Umplem apoi restul de coca se intinde la fel. La final, se fac mici adancituri cu degetele, se toarna putin ulei de masline, se adauga sare si, in cazul meu, negrilica. In acest caz am pus coca in doua vase de ceramica pentru ca nu am unul destul de mare.

DSC_1895DSC_1898

 

Vasul/vasele se baga la cuptor la foc mediu pana cand capata o culoare usor bronzata. Nu e cazul sa faceti testul cu scobitoarea, ea se coace uniform si fara probleme in maxim 30 de minute.

Se serveste calda, eventual acompaniata de o bere dar este la fel de buna si rece.

DSC_1903

Sa aveti pofta!

 

 

 

Tarta cu capsuni sau orice alt fruct

Pentru ca atat mie cat si familiei mele ne plac dulciurile facute in casa, evit pe cat posibil achizitionarea lor de la cofetarie. Nu cred ca mai este necesar sa spun si de ce. E-uri, adaosuri fara sens si asa mai departe. Astfel ca, intotdeauna am cochetat cu bucataria. Si pentru ca imi si iese ceea ce fac, multi dintre prietenii mei, mi-au sugerat ca ar trebui sa le si public cumva. De mentionat aici ca nu eu am inventat  vreuna  una dintre retete, imi aduc aportul intr-un fel sau altul modificand retete gasite pe internet, in carti de specialitate si, de ce nu, in retetele primite de la cunoscuti.

Deci…sa se inteleaga: nu am pretentia ca as fi inventat eu apa calda si mersul pe jos. 🙂

Intrucat suntem in sezonul nebun al fructelor, nu puteam sa ratez sa nu coc ceva, si anume preferata mea: tarta. De fapt, am copt doua pentru ca una nu ajunge niciodata.

Nu trebuie sa fii Gordon Ramsay ca sa faci pentru tine, copilul tau si familia ta o tarta delicioasa, sanatoasa si, pe deasupra,  plina de vitamine. De mentionat ca aceasta este o reteta pentru incepatori, deci, oricine o poate face, inclusiv prietena mea Cristina care crede ca, pentru a intra in bucatarie, trebuie sa ai lucrare de doctorat! :))

DSC_1846

 

Asadar, sa purcedem:

Timp de pregatire: 04:00 ore

Timp de gatire: 00:30 ore

Timp total: 04:30 ore

Numar de portii: 6 sau 8

Dificultate: usor

Ingrediente blat:

3 oua mari

90 grame de faina

20 ml. apa rece – ca sa fie foarte rece, adaugati un cub de gheata. Se intelege ca acesta trebuie scos inainte sa turnati apa in compozitie
2.5 linguri zahar

1.5 linguri ulei

2 plicuri zahar vanilinat

esenta de vanilie

coaja de la o lamaie (optional)

un praf de sare

1/4 (un sfert) lingurita praf de copt.

Ouale (fara sa se separe) se bat impreuna cu zaharul si zaharul vanilinat pentru cca. 5 minute. Se adauga apa rece, uleiul, esenta de vanilie, coaja de lamaie, sarea si se amesteca bine cu mixerul. Se adauga faina si praful de copt, nedizolvat. Se amesteca pana cand obtinem o compozitie ca de pandispan:

DSC_1832

Se unge o tava pentru tarta cu ulei, se tapeteaza cu faina si se introduce la cuptor pentru maxim 15 minute.

DSC_1833

Blatul se tine la cuptor, la foc mediu spre mare pana capata o culoare aurie, trece testul scobitorii si/sau incepe sa se desprinda un pic de pe margini. Verificati blatul la cca. 7 minute dupa ce l-ati introdus la cuptor! Acesta se scoate pe o farfurie sau un platou, se rastoarna ca in imaginea de mai jos si il lasati sa se raceasca la temperatura camerei:

DSC_1837

Intre timp, pregatim crema de patiserie sau crema pasticcera sau crema de vanilie (tot aceeasi e) 🙂 :

2 oua

4 linguri zahar

450 ml. lapte

30 gr. amidon de porumb (Atentie: Nu folositi amidon din cartof! Acesta nu va ingosa niciodata o crema!)

2 plicuri zahar vanilinat

esenta de vanile

un praf de sare.

Laptele se pune la fiert cu praful de sare intr-un vas care nu lipeste. De obicei eu folosesc o oala de tuci, neaderenta. Ouale se bat, fara sa se separe, cu zaharul si zaharul vanilinat pana cand acesta se topeste. Se adauga amidonul de porumb si se amesteca foarte bine cu mixerul.

Cand laptele a fiert bine, se adauga in fir crema obtinuta din oua si se amesteca energic ca sa nu se prinda de vas. Atentie: laptele are tendinta sa se umfle, astfel ca trebuie amestecat bine si cu grija sa nu va opariti! Vasul trebuie avut tot timpul sub observatie, se amesteca bine compozitia iar cand aceasta s-a legat destul de bine cat sa stea in lingura, opriti focul si lasati-o sa se raceasca pentru putin timp  la temperatura camerei. Daca preferati, adaugati o lingura de unt si amestecati. Untul ii da un luciu frumos si un gust mai fin. Cand crema s-a mai racorit, adaugati esenta de vanilie si/sau esenta de lamaie. Personal, pun si esenta de lamaie, imi place mai mult gustul.

Crema trebuie sa arate asa:

DSC_1838

Adaugati crema peste blat, niveland frumos.

Pentru decor: 

Aveti nevoie de:

400-500 grame fructe (capsuni, fructe de padure, mure, zmeura, dude, caise, piersici sau orice altceva doriti) spalate, curatate si feliate.

1 plic Tort Gelle – rosu sau incolor, in fuctie de fructele pe care le puneti pe tarta

frisca – optional.

Decorati cum doriti, cum va pricepeti sau dupa imaginatie. Gustul va fi acelasi: MINUNAT! 🙂

Lasati la frigider pentru cca. 04.00 ore (daca aveti rabdare) si bucurati-va de simfonia de gust si culoare! Pofta buna! 🙂

DSC_1844DSC_1884